Considerații privind recuperarea leziunilor de ligament încrucișat anterior

Articulația genunchiului poate fi împărțită în două părți: articulația tibio-femurală care este stabilizată de ligamentele încrucișate, ligamentele colaterale și meniscuri și articulația femuro-patelară care este stabilizată de retinaculul medial, retinaculul lateral și de aparatul extensor, format din tendonul cvadricepsului și tendonul rotulian.

Cele două ligamente încrucișate, anterior și posterior, au o importanță deosebită în stabilitatea genunchiului și sunt denumite astfel datorită punctelor de inserție de pe tibie.

Ligamentul încrucișat anterior (LIA) Împiedică mișcarea de alunecare anterioară a tibiei în raport cu femurul, iar ligamentul încrucișat posterior împiedică mișcarea de alunecare posterioară a tibiei în raport cu femurul. Ligamentul încrucișat anterior este format din două bandelete denumite după inserția de pe tibie, bandeleta antero-medială și bandeleta postero-laterală.

Leziunile de ligament încrucișat anterior sunt cele mai comune leziuni de la nivelul articulației genunchiului și de cele mai multe ori se asociază cu lezarea altor structuri ale aparatului capsulo-ligamentar.

 Cele mai frecvente mecanisme care lezează ligamentul încrucișat anterior sunt: schimbările rapide de direcție, oprirea bruscă în timpul alergării, aterizarea incorectă după o săritură și traumatismele directe la nivelul genunchiului.

În rândul sportivilor mecanismul cel mai întalnit este compus din: mișcarea de adducție și rotație internă a coapsei, ușoară flexie și poziție de valg la nivelul genunchiului și talpa piciorului fixată pe sol. Sporturile în care leziunile de ligament încrucișat anterior apar mai des sunt: fotbal, ski, sporturile de contact și în special sporturile care folosesc tehnici de pivotare.

Printre semnele și simptomele leziunilor de ligament încrucișat anterior se numară: zgomotul specific, pocnitura de la nivelul articulatiei, durerea severă, inflamația care se instalează brusc, limitarea mișcărilor și senzația de instabilitate a genunchiului.

Leziunile aparatului capsulo-ligamentar sunt diagnosticate ca entorse de diferite grade:

Entorsele de gradul 1 – întinderea aparatului capsulo-ligamentar.

Entorsele de gradul 2 – ruptură parțială a aparatului capsulo-ligamentar.

Entorsele de gradul 3 – ruptură totală a aparatului capsulo-ligamentar.

De cele mai multe ori, leziunile de ligament încrucișat anterior apar simultan și cu lezarea altor structuri, cum ar fi meniscul, cartilajul articular sau alte ligamente de la nivelul articulației genunchiului.

Diagnosticul se pune în urma examenului clinic în care medicul ortoped verifică cu teste specifice toate structurile de la nivelul genunchiului și le compară cu cele ale genunchiului sănătos. Dupa examenul clinic urmează testele paraclinice care confirmă diagnosticul. Investigația RMN pune diagnosticul de certitudine în leziunile de ligament încrucișat anterior și a altor structuri ale articulației.

Tratamentul leziunilor de ligament încrucișat anterior trebuie individualizat și variază în funcție de mai mulți factori cum ar fi: vârsta pacientului, nivelul de activitate și gradul de instabilitate al genunchiului. La pacienții vârstnici sau sedentari se recomandă cura de tratament nechirurgicală care implică programe de kinetoterapie și metode de electroterapie, deoarece instabilitatea genunchiului apare rar și poate fi ținută sub control prin gimnastică medicală specifică.

Tratamentul chirurgical este recomandat în special sportivilor si persoanelor mai active și, în general, persoanelor care au capacitatea de a urma protocolul de recuperare post-operator.

Indiferent de metoda aleasă, chirurgicală sau nechirurgicală, recuperarea are un rol vital în reluarea activităților zilnice și revenirea la o viață normală. Protocolul de recuperare trebuie individualizat pe fiecare pacient în parte și trebuie avute în vedere și leziunile asociate (menisc, cartilaj sau alte structuri).

Recuperarea începe în momentul accidentarii, nu după intervenția chirurgicală și are ca obiective reducerea durerii și inflamației, menținerea mobilității articulare și forței musculare.

Protocolul pre-operator are o importanță deosebită atat pentru a menține funcționalitatea genunchiului cât și pentru pregătirea pacientului pentru perioada de recuperare post-operatorie, prin explicarea pașilor și stabilirea obiectivelor programului de recuparare, instructajul pentru utilizarea cârjelor și a ortezei mobile.

 Tratamentul post-chirurgical trebuie început din a doua sau a treia zi după operație, dar întotdeauna trebuie să avem în vedere și starea pacientului.

 Programul de recuperare în faza I post-operator include:

•  proceduri de electroterapie / electrostimulare
• drenaj
• crioterapie
• miscări pasive pe aparate
•  mișcări activ asistate
• mișcări active fără rezistență pe amplitudine limitată
• exerciții libere din articulatiile proximale și distale ale genunchiului (șold/gleznă)

Protocolul de recuperare în leziunile de ligament încrucișat anterior are o fază pre-operatorie și patru faze post-operatorii. Fiecare fază are obiective, metode și criterii de progres pentru trecerea în faza următoare.

În cazul sportivilor, după recuperarea funcțională, când acesta redobândește activitățile funcționale de mers, alergare, echilibru, sarituri,etc, începe programul de reatletizare (faza 4). Acest program include exerciții specifice sportului practicat și de conditionare fizică la nivel de performanță, dar și educarea sportivului pentru protejarea accidentarii si prevenirea recidivelor.